Ce înseamnă, de fapt, viața de bogătaș? Culisele petrecerilor unde se cheltuiau 200.000 de dolari într-o singură noapte

Cheltuielile extravagante sunt în general apanajul elitelor, cu sau fără sânge albastru. Răsfățurile pe bani mulți ale bogătașilor de astăzi, par, însă, chilipiruri pe lângă modul în care aruncau cu bani „miliardarii” antichității sau evului mediu. Practici absolut șocante.

Banchete medievale fastuoase FOTO emikodavies.substack.com

Luxul și bogăția au fost mereu un apanaj al elitelor sociale și politice de-a lungul istoriei. Bogătașii de astăzi impresionează prin cheltuieli extravagante, de exemplu mașini de lux, toalete cu aur, yacht-uri, palate sau petreceri nebunești. Cu toate acestea, sunt de-a dreptul banali în extravaganțe față de ceea ce puteau cheltui bogătașii trecutului, mai ales cei din Antichitate și Renaștere.

Aproape că nu există om pe fața Pământului care să poată echivala cheltuielile și luxul de la curțile regilor Franței, Ludovic al XIV-lea și Ludovic al XV-lea, sau extravaganța banchetelor date de împărații ori patricienii romani. Sau cine ar putea rivaliza astăzi cu „yacht-urile” împăratului Caligula, adevărate palate plutitoare? Traiul opulent al elitelor trecutului era atât de ieșit din comun, încât până și la baie foloseau, pe post de hârtie igienică, mătase.

Banchetele romane, expresia destrăbălării absolute

Și cea mai tare petrecere la o vilă de lux din Malibu sau de pe țărmurile Mediteranei pare o simplă masă cu parizer și muștar față de ceea ce puteau însemna banchetele romane. Evident, ale patricienilor și împăraților. Erau de un lux, un rafinament și o extravaganță aproape imposibil de reprodus astăzi. Dacă astăzi o petrecere „de trei zile și trei nopți” reprezintă extravaganța supremă, la elitele romane era doar încălzirea. La aceste petreceri, care puteau dura de la șase ore la zece zile, oamenii mâncau și beau până vomitau efectiv și o luau de la capăt.

„Ei aduc împreună din toate regiunile tot ce este cunoscut sau necunoscut pentru a-și ispiti invitații pretențioși. Mâncarea, pe care stomacul lor, epuizat de delicatese, abia o mai poate reține, este adusă din cel mai îndepărtat ocean. Vomită pentru a putea mânca și mănâncă pentru a putea vomita, și nici măcar nu se învrednicesc să digere banchetele pentru care scotocesc întreg globul”, preciza Seneca cel Tânăr în „De Consolatione ad Helviam”.

O sursă majoră de informații despre luxul elitei romane este Suetonius, un om nu foarte agreat de împărați din cauza originii sale senatoriale. De la el aflăm despre practica folosirii unei pene pentru a irita cerul gurii și a goli stomacul.

„Claudius (este vorba despre împăratul Claudius) rareori părăsea sala de mese înainte de a fi ghiftuit și îmbibat cu băutură. Apoi mergea imediat la culcare, stând întins pe spate, cu gura deschisă, iar o pană îi era introdusă pe gât pentru a-i ușura stomacul”, scria Suetonius în „Viața lui Claudius”.

La aceste banchete erau servite mâncăruri care întreceau orice rafinament și pentru care se cheltuiau sume exorbitante. De exemplu, pentru o singură noapte de banchet, cheltuielile puteau depăși 400.000 de sesterți, ceea ce înseamnă, la puterea de cumpărare din 2020, aproximativ 200.000 de dolari. Atenție, doar pentru o singură seară. Asta includea mâncare exclusivistă, dansatori, animatoare, escorte, servitori, băutură, gladiatori și multe altele.

Banchetul lui Elagabalus FOTO wikipedia

Banchetul roman evocă imagini voluptuoase cu bărbați în toge, tolăniți pe canapele și ghiftuindu-se cu ugere de scroafă sălbatică și melci umpluți, în timp ce servitorii intră în șiruri, purtând platouri pline de mâncăruri cu sosuri grele și condimente delicate din toate colțurile lumii: struț din Africa, piper și trestie de zahăr din India, chimion din Etiopia, sumac din Siria, măsline din Grecia și acea delicatesă locală mereu preferată de romani, smochina cărnoasă.

Vinul este băut în cantități industriale din cupe de argint cu două toarte, în timp ce pe fundal răsună o liră. Există trupe de artiști, poeți, chiar și câte un leopard ocazional, iar uneori petale de trandafir cad din tavan.

Marele gurmand roman, Marcus Gavius Apicius, care a compilat singura carte de bucate care a supraviețuit până astăzi din perioada Imperiului Roman, numită „De Re Coquinaria”, enumeră peste 400 de rețete exclusiviste, de la călcâie de cămilă, papagal, creste de cocoș, vânat, fazan, sturz, iepure, ficat de gâscă, cârnați umpluți cu creier, păun, flamingo, raci umpluți cu caviar, cocori, struț, șuncă, leguminoase și legume, până la o varietate de fructe de mare, de la arici de mare la mreană roșie, biban, palamidă și melci, pentru care au fost create linguri speciale.

Același Apicius i-a servit pe fiii împăratului Tiberius cu privighetori coapte, unse cu miere și umplute cu o prună, într-un sos din ierburi aromatice și suc de struguri concentrat, cu o garnitură de petale de trandafir. Au fost câte două păsări pentru fiecare oaspete, iar acest fel de mâncare somptuos a ajuns de pomină în tot Imperiul.

Una dintre cele mai rafinate moșteniri culinare ale acestei epoci, de care ne bucurăm și astăzi, este asocierea făcută de Apicius între alimentele dulci și cele sărate, fie sub forma unei șunci glazurate cu miere, fie ca un aperitiv cu smochine și bacon.

Petrecerile erau incredibil de extravagante, mai ales dacă erau organizate de împărați excentrici. De exemplu, tânărul împărat Elagabalus, după toate mărturiile, era un libertin exuberant care înota într-o piscină parfumată cu șofran, le servea oaspeților orez amestecat cu perle și cerea mese în întregime albastre, verzi sau în orice altă culoare îi trecea prin cap. Pentru cina albastră, peștele trebuia gătit într-un sos albăstrui pentru a imita marea.

„Aceste evenimente le permiteau împăraților să-și etaleze puterea politică și bogăția, să ofere favoruri valoroase invitaților și să-și monitorizeze potențialii rivali. Chiar și înainte de instaurarea Imperiului, membrii elitei romane organizau banchete private ca o modalitate de a se afișa, de a crea rețele de influență, de a-și răsplăti prietenii și de a-și umili dușmanii”, precizează pentru Wyso Barry Strauss, profesor la Cornell University și autor al cărții „Ten Caesars: Roman Emperors from Augustus to Constantine”.

„Yacht-urile” de lux ale împăraților, adevărate „palate pe apă”

Yacht-urile și, în special, megaiahturile rămân unul dintre cele mai pregnante simboluri ale bogăției extreme în societatea de astăzi. Achiziționarea unui superiaht poate depăși cu ușurință 100 de milioane de dolari, fiind o dovadă incontestabilă a unei averi imense. În plus, aceste nave sunt dotate cu facilități de lux, precum piste de elicopter, piscine și finisaje de înaltă calitate, care reflectă un stil de viață exclusivist.

Cu toate acestea, puțini și-ar putea închipui cum arăta opulența adevărată la bogații și puternicii lumii antice. Cel mai bun exemplu îl reprezintă navele găsite de arheologi în anii ’20, pe fundul lacului Nemi, la 30 de kilometri de Roma. Este vorba despre „yacht-urile” de lux ale împăratului Caligula, construite în secolul I d.Hr.

Nava lui Caligula FOTO wikipedia

Practic, cea mai mare dintre aceste nave era un adevărat palat plutitor, extrem de luxos și cu facilități care i-ar face invidioși și pe magnații lumii moderne. De exemplu, avea coloane de marmură, podele din mozaic, sisteme de încălzire și instalații sanitare, precum și facilități precum băile romane încălzite. Ambele nave prezentau tehnologii despre care se credea anterior că au fost dezvoltate mult mai târziu în istorie.

S-a afirmat că împăratul a fost influențat de stilul de viață luxos al conducătorilor eleniști din Siracuza și din Egiptul Ptolemaic. Nava cea mai mare avea o lungime de 73 de metri și o lățime de 24 de metri. Cealaltă navă avea 70 de metri lungime și o lățime de 20 de metri.

Arheologii au descoperit pe aceste nave rulmenți cu bile, supape de bronz și pompe de apă pe care lumea nu le-a mai văzut până în perioada Renașterii sau a Revoluției Industriale. Erau de un lux dus la extrem. Imaginați-vă palate de marmură, nave uriașe, de dimensiunea unor pacheboturi moderne, plutind pe un lac vulcanic de 1,6 km². Era demonstrația supremă de putere a lui Caligula.

Imaginați-vă că pe aceste nave creșteau livezi cu pomi fructiferi.

„Aveau zece rânduri de vâsle... ale căror pupe străluceau de nestemate... erau dotate cu băi spațioase, galerii și saloane, și aprovizionate cu o mare varietate de viță-de-vie și pomi fructiferi”, preciza Suetonius.

Pentru a le scoate la suprafață în anii ’20, inginerii italieni au pompat apa din lac într-un tunel roman antic de drenaj. Din păcate, navele au fost distruse în timpul celui de-al Doilea Război Mondial.

Luxul suprem: mătase de calitate pe post de hârtie igienică

Până și mersul la toaletă implica un lux incredibil pentru elitele antice. De exemplu, în China, oficialul Shi Chong (249–300) a devenit faimos pentru extravaganța toaletei sale. Împrejmuită cu perdele de tifon fin, aceasta era atât de luxoasă, încât vizitatorii o confundau adesea cu un dormitor. În interior, slujnicele țineau săculeți parfumați, îl ajutau la îmbrăcat și îi înmânau produse de îngrijire a pielii.

La curtea imperială, însă, până și cel mai privat act devenea o demonstrație de statut și un ritual atent pus în scenă. Toaletele ajungeau să semene cu niște palate, iar aroganța supremă era înlocuirea hârtiei igienice cu mătase. Se spune că una dintre împărătese avea 28 de servitori care să o asiste la toaletă, folosea mătase pe post de hârtie igienică, bețișoare parfumate de diferite arome, locuri pentru relaxarea picioarelor și multe altele.

Până și acele „ce chou”, fâșii de „hârtie igienică” din bambus, erau împodobite cu jad și aur.

Cercetările arheologice au scos la iveală faptul că această practică era obișnuită și la familiile aristocratice din Europa medievală. Era vorba, evident, despre familii foarte bogate. Adică înlocuiau hârtia igienică cu mătase, un bun extrem de scump, adus tocmai din Asia. Acest lucru a fost scos la iveală după investigarea unei latrine medievale din Paderborn, Germania.